Podul inalt 1475

Scris de **OpHaNiM** 2/3/2011, 04:20

Romani!
Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea
si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata
unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele
nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu
sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate
regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere
suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin. Nici
macar victoriile lui Carol cel Mare, Cid-ul, Skanderbeg sau oricare riga
european din istorie nu se pot compara ca importanta politica si dramatism cu
baia de sange si noroi in care s-a cufundat cea mai puternica armata a vremii.
Nimeni altul decat cel mai bun corp expeditionar al teribilului Mahomed al
doilea, avea sa sfarseasca drept ingrasamant pentru ogoarele
Vasluiului…
Europa
valahilor
Oricat de hazardat le-ar putea parea unora, Europa secolelor XIV si XV a
apartinut din punct de vedere militar micilor formatiuni statale romanesti care
s-au opus cu succes celei mai mari forte a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fara
niciun fel de exagerare, putem spune ca daca este sa pastram proportiile
cu ceea ce eram acum 500-600 ani, Romania de azi ar trebui sa infranga in lupta
armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei... Nu-i asa ca va pufneste
rasul? Trecand peste neincrederea si dezamagirea provocate de situatia
Romaniei din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie sa ne amintim
macar ca eram intr-atat de neclintiti pe vremuri, incat administram infrangeri
umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt inca convinsi de forta si
spiritul razboinic al stramosilor nostri, le prezint o scurta comparatie intre
proportia de forte intalnita intre "marile" batalii ale Europei Apusene si
confruntarile militare ale voievodatelor romanesti. Faimosul Razboi de o
suta de ani, bataliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntari
intre osti care numarau maximum 10.000-20.000 de soldati, ultimele chiar mai
putin de 5.000...
In faimoasa batalie de la Tannenberg, cand este stopata inaintarea
cavalerilor teutoni spre rasarit, s-au confruntat corpuri de armata de 10.000,
respectiv 16.000 soldati. Vreti mai mult? Ei bine, in perioada
Razboiului celor Doua Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei
sub 5.000 de actori angrenati in spectacolul sangeros al Zeului Marte. In
celebra batalie de la Rimini din 1469, cand Federico da Urbino infrange armata
papala, au murit...100 de oameni si au fost raniti circa 3.000. Si, nu uitati,
cronicile contemporane o numesc "batalie cumplita" (Atrox Dimicato)!
Cele mai mari inclestari din aceste secole par a fi luptele intre
principii elvetieni si regele Carol cel Curajos. Trupele de soldati implicate in
luptele de la Granson si Morat se ridica la un maximum de 20.000 de
indivizi. Arta si gandirea militara in Europa apuseana de atunci erau
eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decadere, comparativ cu geniul
militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune.
Progresele in domeniu ale Europei de Vest se inregistreaza mult mai tarziu,
impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventa a armelor de foc si a prafului
de pusca in razboaie. In rasaritul Europei, lucrurile stateau cu totul altfel.
Taratele si cnezatele rusesti nu reprezentau (inca) o forta militara, regatul
polon era tributar manevrelor si conceptelor militare de-a dreptul falimentare
de import apusean (merita dat exemplu, impasul polon de la Marienburg si
aparitia providentiala a trupelor moldovensti care au intors rezultatul
luptei). La fel, nici ungurii nu au stralucit prea mult pe campul de
lupta. Bulgarii, sarbii si bizantinii au cazut dupa o darza dar trista
rezistenta in fata fortei Semilunei.
Romanul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor intre anii
anii 1444-1447, dar spre final este infrant de acestia. Intr-un episod putin
cunoscut al istoriei nationale, bravul razboinic transilvan organizeaza in anul
1448 o ultima mare campanie care viza cucerirea Salonicului. In acest proiect
ambitios, il avea partener pe insusi leul albanezilor, printul
Skanderbeg. Din motive inca nestiute, actiunile celor doi conducatori
crestini nu sunt bine sincronizate. Rezultatul este dureros. In lupta de la
acelasi trist Kossovopolje, Iancu de Hunedoara este infrant dupa o inclestare
catastrofala care durase trei zile si trei nopti... Singurii care s-au adaptat
cu succes si au pus la punct tactici revolutionare alaturi de manevre eficiente
au fost voievodatele romanesti ale Moldovei si Tarii Romanesti. Conduse de
voievozi realisti si inspirati precum Mircea cel Batran, Vlad Tepes si marele
Stefan, valahii au fost singurii europeni care au tinut la respect hidra
otomana. Turcii erau la apogeu. Condusi de cumplitul Mahomed al doilea,
supranumit Fatih (Cuceritorul), otomanii cucerisera Bizantul, una dintre cele
doua cetati ale crestinatatii, precum si o buna parte a Europei de
rasarit. Cum turcii nu detineau o flota militara care sa le permita
invazia Apusului prin Mediterana, in drumul ordiilor spre Roma nu mai stateau
decat voievodatele romanesti...
Moldova dacilor
liberi
In aceeasi perioada, asupra Moldovei pandeau nu numai otomanii, ci si ochii
lacomi ai tatarilor din Hoarda de Aur. In anul 1469, o hoarda a tatarilor de pe
Volga, condusa de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneste o expeditie de jaf
in Moldova, atras de prosperitatea economica datorata masurilor luate de Stefan
cel Mare. Cruzimea si tupeul nomazilor meritau pedepsite.... Stefan
strange in graba o oaste de curteni si razesi din Tara de Sus (actuala Bucovina)
si porneste dupa tatari. Acestia au parte de ghinionul vietii lor, cand sunt
prinsi in ziua de 20 august langa Lipinti. Macelul este infiorator. Hoarda
tatarasca este masacrata, avand mari pierderi in oameni, Eminec insusi este
facut prizonier de Stefan. Hanul cel batran de pe Volga, tot nu
intelege cu cine are de a face, astfel incat isi permite sa-i trimita lui Stefan
o solie manioasa de 100 de oameni (exact cati au murit la batalia din Rimini!).
Solie care are tupeul sa-i ceara lui Stefan nu doar eliberarea prizonierilor
tatari ci si ...despagubiri pentru pierderile suferite! Inconstienta si
nesimtirea cererii sunt pedepsite pe loc. Stefan cel Mare ordona
tragerea in teapa a tuturor prizonierilor alaturi de 99 de tatari din solie.
Fiul hanului este taiat pe loc in bucati. Supravietuitorului i se taie nasul si
urechile si este trimis calare inapoi la Hoarda de Aur sa povesteasca hanului
ultimele noutati...
Turcii se dovedesc, la randul lor, la fel de grei de cap...
Cuceritorul Bizantului vedea in Moldova principalul obstacol in
invadarea Europei. In plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea
definitiva a Hoardei de Aur alaturi de consolidarea unei viitoare aliante cu
tatarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu in
ultimul rand, sultanul vedea in bogatul voievodat romanesc, o baza de operatiuni
militare, un izvor de resurse economice si de luptatori valorosi care puteau fi
angajati ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fusesera (sultanul
avea exemplul contingentelor sarbesti si bulgaresti care erau fortate sa lupte
de partea turcilor dupa caderea tarilor respective)... Un alt aspect
politico-strategic care il deranja la culme pe Mahomed, era incercarea continua
a lui Stefan cel Mare de a sustrage Tara Romaneasca de sub autoritatea Portii.
Cu peste 150 ani inainte Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui
Stefan incerca de fapt o unitate a tarilor romane. Unitate a carei valoare si
importanta regionala fusesera subliniate chiar de sultanul Murad al
doilea. Toti acesti factori la care se adauga refuzul marelui domnitor
de a inchina tara turcilor sau de a le plati tribut, alimenteaza furia lui
Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducatorul
unei tari mici situata la marginea Imperiului cladit prin jaf si sange de
generatii de sultani turci.
Vin
Turcii!
"In zilele albe ale miezului iernii
inaintau multimile negre, zecile de mii de dusmani, ieniceri, spahii si gloata,
ca lupii flamanzi " - Nicolae Iorga
Intr-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenta lui
Stefan sa fie pedepsita cat mai repede posibil, iar Moldova cea rebela sa ajunga
pasalac unde sa domneasca legea Profetului si bunul plac al turcilor.
In acest scop, Mahomed trimite impotriva moldovenilor cele mai bune osti ale
Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane calite in luptele cu durii
albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul
sa abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau
turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea
Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se
adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca trimis de turci sa
lupte contra voii lor cu fratii moldoveni.
Vedem, asadar, ca Mahomed al doilea nu a
precupetit niciun efort pentru a-l infrange pe Stefan. Conform tuturor
izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul
expeditionar turcesc numara circa 120.000 de razbonici, carora li se adaugau
alte zeci de mii de auxiliari. Amenintarea era deosebit de serioasa,
Stefan cel Mare, propulsat in rol de unic aparator al intregii crestinatati se
vede nevoit sa ceara ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb...
laude si incurajari! In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa
stranga aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent de
secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan cel
Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor, retragerii populatiei,
otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa simta coltii demoralizatori ai
foamei, setei si molimelor. Soliman Pasa vrea sa termine treaba repede.
Strateg iscusit, el isi da seama ca un razboi de uzura nu i-ar aduce decat
probleme. Turcul vrea o singura lupta in care sa decida soarta campaniei in
favoarea sa. Convins ca armata Semilunii va cauta orice prilej pentru a da
inclestarea finala, Stefan ordona retragerea spre Vaslui. Acolo, Maria Sa alege
o zona strategica buna, situata intr-un loc unde dealurile care inconjoara lunca
Barladului se apropiau intre ele. Cum dealurile erau impadurite, turcii nu
puteau sa surprinda oastea Moldovei printr-un atac din flanc.
Apus
de...Semiluna
In zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomana zarea pentru prima data
oastea moldoveneasca printre aburii cetosi ai luncii Barladului. Armata dusmana
era deja slabita de marsurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor si a
odihnei. Natura parca-i ura la randul sau pe turci, deoarece cu cateva zile
inainte de batalie, vremea s-a incalzit, in consecinta zapezile incepusera sa se
topeasca transformand lunca intr-o mlastina vascoasa in care se putea impotmoli
si un soarece. Conform cronicarului turc Kemal Pasa Zade, Stefan a oprit
inaintarea turca tragand in acestia cu tunuri, bombarde si sageti. Prinsi in
valea inconjurata de paduri, otomanii nu se pot replia sa inconjoare pozitiile
moldovenesti din cauza copacilor si a terenului mlastinos. Lupta se
transforma intr-un conflict de uzura, din care moldovenii ies avantajati
datorita pozitiilor mai bune detinute de voievod. Acelasi Kemal-Zade ne spune ca
in fata neputintei strapungerii liniilor moldovensti, Mihaloglu Ali-Bei, o
curajoasa capetenie otomana a organizat un "buluc" compus din ieniceri de elita
"pentru al caror suflet batalia era o placere", si s-a avantat in fruntea lor
asupra moldovenilor.
Manevra albanezului turcit pare sa reuseasca pe moment, ienicerii patrunzand
in randurile moldovenilor. Lupta se transforma intr-o inclestare cumplita. Cum
orice batalie are un moment critic, un punct de rascruce in care totul se poate
rasturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul inalt. Constient de
acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Stefan cel Mare
pregateste atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i
deruta si mai rau pe turci, Maria Sa odona ca satenii plasati pe dealurile din
fata sa faca un zgomot cat mai mare din trambite, tobe si buciume. Turcii musca
momeala crezand ca vor fi atacati din flancul stang, se regrupeaza si se
pregatesc de aparare. Atunci, Stefan cu grosul armatei cade ca un fulger in
spatele turcilor retezandu-le orice eventuala retragere. Furia
moldovenilor nu cunoaste margini, masacrarea invadatorilor continua cu frenezie.
Totul se transforma incet, incet intr-o masa amorfa in care urmasii dacilor
liberi dezlantuie asupra Semilunii un adevarat Armagheddon mobil faurit din
ghioage, securi, coase, palose si lanci. Mandria sultanului, crema trupelor sale
de ieniceri scoliti in academii militare sa devina asi ai iataganului, este
zdrobita fara drept de replica.
Pierderile sunt uriase. Nicaieri vreo armata musulmana nu mai fusese
decimata in asemenea hal. Chiar cronicile turce afirma ca atunci au fost taiati
40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o suma enorma pentru oamenii acelor
timpuri. Socul psihologic s-a transmis intr-o clipita. Vazand ce soarta
cruda-i macina pe cei mai buni razboinici ai armatei, restul soldatilor turci
intra in panica si fug dezordonat. Incercarile lui Soliman de a organiza o
rezistenta sunt sortite esecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni.
"Niciodata o oaste turceasca n-a mai suferit o astfel de
infangere", bocea intr-o cronica mama sultanului Mahomed Fatih. In
timp ce cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Stefan, scrie la
randul sau: "Foarte putini turci si-au putut gasi mantuirea prin
fuga, caci, multi s-au inecat in apa Siretului, chiar si aceia care au scapat si
au ajuns pana la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni care aveau cai mai
iuti, sau au fost inecati". Cronica lui Kemal-Pasa-Zade este inca
mai sumbra, turcul scriind despre trista soarta a turcilor dupa incheierea
bataliei. Aflam asadar, ca otomanii au pierdut un numar de 40 de stindarde de
lupta, un numar record in istoria Turciei. Stefan cel Mare a tras in teapa toti
prizonierii turci, in afara de cateva pasale. Pentru a scapa de numarul imens de
cadavre turcesti care, daca s-ar fi descompus odata cu venirea primaverii, ar fi
dezlantuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordona stangerea hoiturilor
otomane in movile dupa care li s-a dat foc...