Comisia Trilaterala

Scris de **OpHaNiM** 4/3/2011, 20:50

In
deceniile anilor 1950 si 60, cu tot secretul conspirator al CFR-ului, publicul,
care era mai putin timp decât acum, dupa treizeci de ani de continua spalare a
creierului, începuse sa ridice întrebari cu privire la activitatile CFR-ului. In
special, începuse sa observe ca producatorul american sufera din punct de vedere
economic. Ca un mijloc de diversiune, David Rockefeller a înfiintat în 23 si 24
iulie 1972 Comisia Trilaterala - în care francmasonul Bill Clinton este si el
membru. Cei opt delegati din partea Statelor Unite care au participat la sedinta
de înfiintare a Comisiei Trilaterale în castelul lui Rockefeller sunt membri ai
CFR-ului. Scopul declarat al acestei comisii este, dupa spusele ei, "cooperarea
trilaterala strânsa pentru a mentine pacea, a administra economia globului, a
promova renovarea economica, a diminua saracia mondiala, permitând astfel
evolutia pasnica si linistita a sistemului mondial global" (dupa RE, p. 232).
Cele trei "laturi" sunt America, Europa Occidentala si Japonia. Prin aceasta
comisie de "dezvoltare economica si comerciala" s-a urmarit ca mare parte din
averea poporului american sa treaca în mâinile bogatasilor japonezi si arabi si
aceasta fara sa se ascunda nationalitatea noilor stapâni ai pamântului si
bogatiilor Americii, astfel încât, daca muncitorul american se vede pauperizat,
sa dea vina pe seicul arab sau pe magnatul japonez si nu pe bancheri ca
Rockefeller si stapânii lor din umbra. Arabii, care nu s-au putut niciodata
întelege între ei în trecut, în ciuda religiei lor comune, dintr-odata au cazut
de acord în 1973 când au impus embargoul petrolului, pe care companiile
americane îl extrageau si rafinau din teritoriul tarilor arabe. Printii si
seicii nu aveau nimic de facut decât sa împarta venitul cu Rockefeller si
asociatii lui pentru ca sa se îmbogateasca. Cea mai mare parte din venit s-a
întors în America, unde câtiva seici arabi au devenit vicepresedinti ai
megabancilor americane si europene. Apoi, tot aceasta criza petrolifera creata
artificial a sporit bogatia Japoniei, ale carei masini, laudate în cor de
mass-media pentru ca consuma putin, au alungat de pe piata americana masinile
americane, distrugând industria grea americana si facând someri milioane de
americani. O mare parte din acest profit din nou s-a reîntors în America (si în
Europa) unde magnatii japonezi au cumparat suprafete mari de pamânt si industrii
întregi. Astfel, embargoul petrolului arab a servit de minune planurilor de a
saraci creatorii si purtatorii civilizatiei crestine occidentale si a instaura
guvernul francmasonic mondial, pregatit prin conceptul de "interdependenta
economica mondiala" de catre Comisia Trilaterala (GHK, pp.44-45). In realitate,
petrolul arab nu este nici pe departe atât de necesar cum este facut cetateanul
de rând sa creada, caci în Statele Unite se afla zacaminte mari de petrol.
Guvernul american interzice însa exploatarea lor pe motiv ca "s-ar distruge
mediul înconjurator". Când scopul este ruinarea si aservirea muncitorului
american, mediul înconjurator este protejat cu strasnicie de catre guvern; când
scopul este ruinarea si aservirea fermierului american, mediul înconjurator este
distrus cu mare zel de catre acelasi guvern, care impune folosirea celor mai
nocive si mortale insecticide si îngrasaminte chimice, a caror toxicitate este
asa de grava încât efectul lor distrugator va dura multe secole. Dar ce conteaza
ca frumoasa natura a Americii va fi transformata în desert mort - câta vreme
elita francmasonica bancara internationala îsi va vedea visul cu ochii; nu vor
mai exista decât ei si imensa gloata de sclavi din imensele cazarmi urbane
asemeni acelor pe care le construia Nicolae Ceausescu pe vremea când darâma
satele României.

Cel
care a scris Carta Comisiei Trilaterale si care a fost primul director al
acestei comisii (1973 - 1976) a fost Zbigniev Brzezinski, Consilierul
presedintelui Carter în ceea ce priveste problemele de securitate nationala. Ca
si colaboratorii lui de la Clubul de la Roma, si el doreste sa construiasca
societatea dupa principiile lui Karl Marx. Brzezinski recunoaste cu candoare ca
pentru a realiza Noua Ordine Mondiala, poporul american va trebui sa accepte
scaderea nivelului de trai. Cele trei "laturi" ale Comisiei Trilaterale, si
anume Statele Unite, Europa Occidentala si Japonia, sunt regiunile (cu denumirea
originala de "regate") 1, 2 si 3 pe harta Clubului de la Roma. Comisia
Trilaterala francmasonica are 325 membri: 98 din America, 146 din Europa si 81
din Japonia. Fiecare mare corporatie din Japonia este reprezentata cu cel putin
un director. Aproape toti reprezentantii francezi sunt masoni în loja Grand
Orient. Metodele de lucru ale Comisiei Trilaterale, ca si ale francmasoneriei în
general, includ printre alte mijloace satanice, asasinatul politic sau macelul
în masa, daca le este util. Dar asasinatul reprezentantului Larry McDonald
(deghizat prin lovirea "accidentala" a unui avion întreg), care, în ciuda
conspiratiei francmasonice guvernamentale si a conspiratiei tacerii în
mass-media, începuse sa dezvaluie în public activitatea Comisiei Trilaterale
între 1981 si 1983, a provocat o reactie de indignare in rândul populatiei. La
15 decembrie 1987 senatorul Jesse Helms a facut o trecere în revista a situatiei
politice din Statele Unite ale Americii, si a încheiat cu urmatoarele cuvinte:
"...aceste organizatii oculte lucreaza de comun acord cu stapânii din Kremlin ca
sa creeze ceea ce ei numesc "Noua Ordine Mondiala". Organizatii particulare
precum: Consiliul pentru Relatii Externe, Institutul Regal de Afaceri
Internationale, Comisia Trilaterala, Conferinta de la Darmouth, Institutul Aspen
pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic si grupul francmasonic Bilderberg
disemineaza si coordoneaza planurile pentru aceasta noua ordine mondiala în
cercuri puternice comerciale, financiare, academice si oficiale... acest amalgam
amorf de bogatie si legaturi sociale a caror putere rezida în faptul ca ei
(francmasonii) au pus stapânire pe sistemul nostru financiar si pe o mare parte
din sectorul industrial. Principalul lor instrument de control asupra economiei
si finantelor americane este Federal Reserve System... Oricine poate vedea cum
(bancherii de pe) Wall Street controleaza Departamentul de Stat si Agentia
Centrala de Investigatii... Punctul de vedere al puterii instaurate de
francmasoni se cheama azi globalism... Dupa punctul de vedere globalist, statele
nationale si granitele nationale nu au nici o valoare. Filozofia si principiile
politice sunt pur si simplu relative. Chiar constitutiile sunt doar vorbe goale
în fata celor care au puterea. Libertatea sau tirania nu sunt nici bune, nici
rele în sine si nu sunt luate în considerare. Conform acestui punct de vedere,
activitatea fortelor internationale financiare si industriale trebuie orientata
spre realizarea acestei unice lumi globale, având ca punct principal contopirea
Uniunii Sovietice cu Statele Unite ale Americii... Tot ceea ce conteaza în ochii
lor este sa stoarca profituri maxime printr-o practica descrisa ca fiind
capitalism financiar, un sistem care se bazeaza pe doua lucruri: îndatorare si
monopol. Acesta nu este un adevarat capitalism. E calea concentrarii economice
si a sclaviei politice". (GHK, pp.48-49)

Comisia
Trilaterala a fost cel mai bine descrisa de Senatorul Barry Goldwater: "Ceea ce
intentioneaza trilateralistii sa faca în realitate este crearea unei supraputeri
economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor nationale afectate.
Ca administratori si creatori ai sistemului, ei vor stapâni lumea". Cine-si
închipuie ca vorbele despre stapânirea lumii sunt vorbe goale, se înseala.
Stapânirea lumii de catre un grup dedicat puterii banului, lipsit de
nationalitate si loial doar lui însusi înseamna pentru ceilalti lagare de
concentrare, viata de mizerie, degradare fizica si psihica si genocid dupa bunul
plac al elitei. Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa si Japonia
pentru ca acestea produc doua treimi din productia mondiala de bunuri si pot
absorbi restul lumii în sferele lor. Fondul Monetar International si Banca
Mondiala sunt brate ale acestei comisii, care formuleaza planuri pe 20-30 de ani
înainte. In 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scadea nivelul de trai al
claselor de jos si de mijloc, de a spori autoritatea presedintelui, de a
consolida cooperarea dintre guvern si sectorul particular, faurind planuri
economice, un control guvernamental mai sever asupra presei si dezarmarea
muncitorilor. Henry Kissinger a devenit în 1977 membru în Comitetul Executiv al
Comisiei Trilaterale si sef al Consiliului International al Bancii
Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a carui mosie a fost fondata Comisia
Trilaterala în 1972. Fondurile pentru salariatii si activitatile Comisiei
Trilaterale au fost donate de cei care profita de pe urma activitatilor ei:
Rockefeller si cumnatul sau Franklin (director la CFR între 1953-1971), David
Packard de la Hewlett Packard, si o serie de megaindustrii si fundatii ca Ford,
Lilly, Kettering, fratii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears,
Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-cola, Times (publicatii), CBS
(televiziune), Wells-Fargo (banci). Senatorul Barry Goldwater numeste Comisia
Trilaterala "noua cabala internationala a lui Rockefeller", caci este
internationala (din ea fac parte directorii bancilor Chase-Manhattan din
America, Mitsubishi din Japonia, Dresdner Bank din Germania, Swiss Bank
Corporation - Banca Elvetiana, Amsterdam Rotterdam Bank din Olanda, Bank of
Montréal din Canada, Crédit Agricole din Franta, si altii); dar Rockefellerii
sunt, credem noi, subordonati casei Rothschild. In 1991, la una din conferintele
secrete ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a multumit
ziarelor de larga circulatie din Statele Unite, Washington Post, The New York
Times, si Time ca timp de 40 de ani au pastrat secretul asupra a ceea ce face
aceasta organizatie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei
Trilaterale în ultimii 40 de ani. In 1964 s-a întâlnit cu Nikita Hrusciov si
dupa 4 luni acesta a fost schimbat. In 1973 s-a întrunit cu 27 sefi de stat
inclusiv ai Uniunii Sovietice si Chinei comuniste. In 1974 l-a vizitat Papa Paul
VI, dupa care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. In 1976,
premierul australian Malcolm Fraser a venit sa se întâlneasca cu presedintele
Statelor Unite, dar înainte de aceasta s-a întâlnit cu David Rockefeller. In
1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov si a oferit Uniunii Sovietice intrarea în
Fondul Monetar International (International Monetary Fund, IMF) si în Banca
Mondiala; apoi s-a dus în Polonia. Dar împrumuturile acordate oricarui guvern de
catre Fondul Monetar International sunt garantate de avutul natiunii: de munti,
râuri, lacuri, câmpii si dealuri, de pamântul tarii, de baza existentei
locuitorilor. Jesse Helms le-a vorbit americanilor, dar cuvintele lui se
adreseaza tuturor natiunilor. Este sfâsietor sa vezi cum se grabesc românii sa
se vânda puterilor distrugatoare si dusmane ale bancherilor internationali, care
sub pretextul "ajutorului economic", "împrumutului necesar pentru reconstruirea
industriei" le vor rapi suveranitatea nationala, stapânirea asupra pamântului
României si, în cele din urma, statutul de om liber. Caci grabindu-se sa se
îndatoreze la bancherii internationali, românii îsi pun drept garantie
("colateral") - nimic altceva decât pamântul stramosesc, teritoriul României si
dreptul de a fi cetatean român. Caci scopul declarat al guvernului francmasonic
mondial, al Noii Ordini Mondiale, este "sa treaca pamântul în proprietatea
altora" ("to change the tenure of the land.") Dintre realizarile Comisiei
Trilaterale francmasonice se pot cita:

1)
Tradarea si exilarea sahului Iranului, care reusise sa aduca prosperitate si
stabilitate în Iran astfel încât, daca petrolul iranian s-ar fi epuizat în
decurs de un secol, Iranul ar fi putut continua sa prospere cu o economie
echilibrata în granitele proprii. Eliminarea sahului a lasat portile deschise
agentilor sovietici si fanaticilor dementi si setosi de sânge, ayatollah-ilor.
Sahul a fost convins sa-si investeasca banii în banca lui Rockefeller, Chase
Manhattan; si Carter l-a trimis pe generalul american Robert E. Huyser,
comandant adjunct al fortelor din Europa, sa le ceara generalilor iranieni sa nu
se opuna loviturii de stat a lui Khomeini. Dupa câteva ore, generalii iranieni
au fost împuscati. Mai mult, când primul ministru iranian Amir Hoveida a cautat
sa arate în parlament ca Ayatollah Khomeini, care a preluat puterea, era un
impostor care se dadea drept Ayatollah Khomeini, a fost târât afara din
parlament si împuscat pe loc (adevaratul Ayatollah avea un deget mijlociu lipsa;
impostorul nu avea nici un deget lipsa). Michael Goloniewski, expert polonez,
afirma ca impostorul care a trecut drept Ayatollah Khomeini a fost un agent
sovietic (RE, pp. 237-242).

2)
Exacerbarea terorismului comunist în Africa de Sud, unde ambasada americana a
devenit cartierul general al criminalitatii si a terorismului armat împotriva
populatiei pasnice.

3)
Predarea Canalului Panama unui dictator marxist. Numai dobânda pentru datoriile
dictatorului panamian Torrijos fata de bancile americane Chase Manhattan, First
National City Bank, Bank of America, Banker's Trust, First National Bank of
Chicago, Republic National Bank of Dallas, si Marine Midland Bank (a lui Sol
Linowitz, care a conceput tratatul de cedare al canalului) însuma 39% din
bugetul sau national. Cedând Canalul Panama lui Torrijos, acesta îsi putea plati
datoriile fata de aceste banci din taxele ridicate de la vapoarele care-l
folosesc. Ce a pierdut poporul american au câstigat bancile sus-numite; caci în
tratatul de cedare al Canalului Panama catre Torrijos, guvernul Statelor Unite
s-a obligat sa plateasca lui Torrijos milioane de dolari pentru ca a acceptat sa
primeasca Canalul. Jumatate din bancile care i-au dat bani cu împrumut falitului
Torrijos aveau cel putin un membru al Comisiei Trilaterale în comitetul de
directie. Dintre cei 16 senatori americani care erau la ora aceea membri în CFR,
15 au votat sa i se dea canalul lui Torrijos.

4)
Tradarea Nicaraguei. Somoza, presedintele ales al Nicaraguei si izgonit de
conspiratia sandinista, a vazut cu uimire ca "exista o conspiratie care
planuieste în mod intentionat sa distruga forma de guvernare republicana si s-o
înlocuiasca cu dictatura totalitara (Anastasio Somoza, "Nicaragua Betrayed -
Nicaragua Tradata", p.291). Pentru ca a cautat sa avertizeze publicul american
de felul în care guvernul american introduce treptat dictatura totalitara,
Somoza a fost asasinat la câteva saptamâni dupa aparitia cartii sale. "In 9 luni
comunistii au facut mai mult rau în Nicaragua decât a facut Somoza în 10 ani",
scrie un fost conducator sandinist. Circa 12.000 de oponenti politici au fost
aruncati în închisoare, sute de oameni pur si simplu au disparut. Comunistii
dicteaza toate amanuntele vietii în Nicaragua. In fiecare zi junta acapareaza
mai multa avere. Au confiscat peste un milion de acri de pamânt arabil, dar mai
putin de a cincea parte din pamânt e cultivata azi. Peste doua luni vom muri de
foame" (The Review of the News, 30 iulie 1980, dupa RE). Principala preocupare a
sandinistilor, în afara de jaf si asasinat, pare sa fie exportul de revolutie în
El Salvador, Honduras, Guatemala, si Costa Rica. Totusi, declarându-se
satisfacut ca "regimul marxist din Nicaragua nu ajuta gherilele comuniste din El
Salvador si Guatemala", Carter le-a dat sandinistilor 75 milioane de dolari în
1980 (ibidem, 24 septembrie 1980).

Dar
în 1980 Comisia Trilaterala francmasonica a hotarât ca nu mai este util Carter
ca presedinte. Lui Ronald Reagan, ne-membru al Comisiei Trilaterale, i s-a
permis sa câstige în mod spectacular alegerile, desi declarase ca "interesele
(Comisiei Trilaterale) sunt angajate de partea bancherilor internationali si-a
companiilor multinationale" si nu e de parere ca se cuvine ca un anumit grup de
interese sa ocupe posturile cheie în stat - deci nu va numi membrii Comisiei
Trilaterale în posturi cheie. Dar pe cine-a recomandat Reagan în posturile cheie
dupa alegeri? Dintre cele 59 de numiri ale lui Reagan, 28 erau membri în CFR, 10
în grupul Bilderberg si 10 în Comisia Trilaterala, iar vicepresedintele pe care
si l-a ales, George Bush, ulterior presedinte, este membru atât în CFR cât si în
Comisia Trilaterala. In administratia Reagan au înflorit 64 de membri ai
CFR-ului, 6 ai Comisiei Trilaterale, 6 ai ambelor si 5 fosti trilateristi
(RE,pp.246-248; AW,pp.40-66).

La
alegerile din 1992, poporului american i s-a permis sa vada trei candidati la
presedintie: democratul francmason Bill Clinton, republicanul George Bush si
independentul Ross Perot. Despre Ross Perot nu se stie sa fie membru în vreunul
din aceste grupuri; a fost recomandat pentru CFR de catre George Bush, dar nu
apare pe lista membrilor; poate n-a acceptat el, poate nu l-au acceptat ei. Bush
apare pe lista CFR-ului ca fost membru. Clinton însa este membru si în CFR, si
în Comisia Trilaterala, si în grupul Bilderberg si este si bursier Rhodes, si
francmason.