BIBLIA,DE CE PLAGIEZI?- Partea II-

Scris de **OpHaNiM** 4/3/2011, 21:33

Legenda Turnului Babel, locul în care Dumnezeu a încurcat limbile, îşi are originea în vechile mituri babiloniene despre zigurate (templele închinate zeilor) ale căror trepte simbolizau legătura dintre pământ şi cer, oameni şi zei .
Expresii precum ,,turn al cărui vârf atinge cerul’’ sau ,, să ne facem un nume’’ sunt des întâlnite în vechile inscripţii de pe clădirile babiloniene.

Dacă am da crezare tradiţiei orale, turnul biblic s-ar afla în Borsippa, o aşezare situată la 20 km de centrul vechiului oraş Babilon. În sec. al XIX-lea aici a fost descoperit un cilindru cu următoarea inscripţie :

Turnul de la Borsippa, pe care l-a ridicat un rege odinioară şi l-a terminat până la înălţimea de 42 de coţi, fără să fi sfărşit însă vârful său, a căzut în ruine în vremurile de demult.
Nu s-a dat nici un fel de îngrijire corespunzătoare gurilor sale de scurgere a apei . Ploaia şi furtunile i-au ros cărămidăria, iar ţiglele i s-au spart.
Marele zeu Marduk m-a îndemnat să-l refac.

Este puţin probabil ca acesta să fie turnul biblic, însă legendele care s-au ţesut în jurul acestor construcţii impresionate (ziguratele, echivalentul piramidelor egiptene), precum şi alte mituri sumeriene (Mitul lui Etana sau Enmerkar şi regele din Aratta), toate acestea au reprezentat probabil sursa de inspiraţie pentru povestea biblică.

În Vechiul Testament, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam încredinţîndu-i misiunea de a recupera şi răscumpăra omenirea căzută în idolatrie.
Interesant este faptul că această ,,chemare’’ urmată de părăsirea cetăţii Ur de către Avraam şi rubedeniile sale coincide din punct de vedere istoric, cronologic cu marea migraţie a popoarelor din mileniul III i.e.n.
Legenda lui Avraam are la bază migraţia triburilor aramaice din Mesopotamia spre Palestina eveniment determinat de factori sociali, economici, demografici, nicidecum de o revelaţie divină.

Pentru a înţelege mai bine toate aceste asemănări dintre miturile sumeriene, akkadiene, babiloniene şi Vechiul Testament, trebuie ţinut cont de faptul că oraşul de origine a lui Avraam, primul patriarh biblic, a fost cetatea Ur.
Zeii sumerieni, akkadieni, babilonieni au fost cei la care s-au închinat strămoşii, mai apoi părinţii lui Avraam.
Biblia spune că Avraam nu s-a închinat la idoli chiar dacă a trait într-o lume idolatră. Însă acest lucru este puţin probabil şi puţin interesant.
Important este că Avraam cunoştea toate aceste mituri. De aceea el este considerat un reformator religios : a reformat vechea religie politeistă babiloniană, transformând-o într-una monoteistă.

Geneza din Biblie îşi are începutul în Babilon. Influenţa egipteană începe imediat după ,,vizita’’ de 400 de ani a lui Avraam în Egipt, şi va deveni mult mai pregnantă în timpul lui Moise (cel crescut şi educat în religia şi cultura egipteană).

Visul lui Iacov

10. Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran.
11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, şi s-a culcat în locul acela.
12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.
13. Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
(Geneza 28)

În Textele Piramidelor principala temă este renaşterea şi înălţarea la cer a faraonului. Această ascensiune este descrisă în mai multe feluri. În unele texte sufletul faraonului face această călătorie cu barca lui Ra (zeul Soarelui). În altele, sufletul faraonului îşi ia zborul sub forma unei păsări (şoim, bâtlan) sau… urcă la cer căţărându-se pe o scară la căpătul căreia îl aşteaptă zeul Ra.

"Ei au adus o scara pentru Teti, ei au instalat o scara pentru Teti; scara iat-o apare. Apare si numele tau pe care l-au rostit zeii"
(Textele Piramidelor)

Povestea lui Iosif

6. […] Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip.
7. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: „Culcă-te cu mine!”
8. El n-a voit, şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mână tot ce are.
9. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
14. […] a chemat oamenii din casă, şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.
20. A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.
(Geneza 39)

41. Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
42. Faraon şi-a scos inelul din deget, şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i-a pus un lanţ de aur la gât.
43. L-a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.
(Geneza 41)

La British Museum se găseşte un papirus (The Papyrus D’Orbiney), datat ca provenind din timpul lui Seti II (1203 BC - 1197 BC).
Acest papirus cuprinde mai multe povestiri printre care şi pe cea a doi fraţi, Anpu şi Bata. Această poveste seamănă atât de mult cu cea a lui Iosif şi soţia lui Potifar, încât unii s-au grăbit să afirme că ea îşi are originea chiar în incidentul relatat în Vechiul Testament.
Pe scurt povestea egipteană sună cam aşa.
Erau odată doi fraţi Anpu şi Bata.
Bata, fratele mai tânăr, locuia împreună cu fratele său şi cu soţia acestuia la o fermă.
Într-o zi pe când semănau pământul, Anpu îşi trimite fratele mai mic să aducă un coş cu seminţe de acasă.
Văzând cât de frumos şi de puternic este Bata, soţia lui Anpu îi cere să se culce cu ea, însă Bata o refuză (,,Anpu este pentru mine ca un tată, iar tu ca o mamă. Nu voi spune nimănui ceea ce mi-ai cerut. Niciodată să nu mai aud asemenea lucruri'')
Când Anpu ajunge acasă îşi găseşte soţia răvăşită, cu hainele rupte şi cu ochii în lacrimi. Întrebată ce s-a întâmplat ea îl acuză pe Bata că ar fi încercat să o violeze.
Orbit de furie Anpu plănuieşte să-şi ucidă fratele. Bata fuge şi îl imploră pe zeul Ra să îl salveze. Zeul pune un râu (Nilul) între cei doi fraţi.
Astfel, departe de furia fratelui său, Bata are posibilitatea să îi explica acestuia cum au stat cu adevărat lucrurile. Auzind adevărul, Anpu îşi ucide soţia.
Povestea continuă diferit de cea biblică, însă în final Bata ajunge să conducă Egiptul.

Sargon, viteaz rege din Agade, sunt.
Mama mea a fost mare preoteasa, tatal nu mi l-am cunoscut...
Mama mea, marea preoteasa, care m-a procreat,
in secret m-a adus pe lume.
M-a pus in cos de papura, cu catran a lipit capacul.
M-a aruncat in rau, nu m-am scufundat.
Raul m-a purtat pe ape, m-a dus la Akki, cel ce iriga,
Akki, cel ce iriga, m-a ridicat cand a scos apa,
Akki, cel ce iriga, ca pe fiul lui m-a luat si m-a crescut....

(Legenda lui Sargon - Sumer)

Înainte de a vorbi despre Moise, trebuie subliniat un eveniment istoric şi religios extrem de important care a avut loc undeva în jurul anului 1350 i.e.n.
Atunci, în urma unei revelaţii, faraonul Amenhotep IV şi-a schimbat numele în Akhenaten (,,în spiritul lui Aten’’) şi a impus monoteismul, credinţa într-un singur zeu, Aten (discul solar).
Aceasta este considerată de cercetători cea mai radicală schimbare religioasă din Antichitate, fiind se pare şi prima religie monoteistă din istorie.

Revenind la Moise, până nu demult, se credea că Ramses II (1304-1237 î.e.n) ar fi fost faraonul biblic, deoarece în Vechiul Testament se face referire la construirea oraşului lui Ramses II cu sclavi evrei.

11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.
(Exodul 1)

Se pare însă că domnia lui Ramses II a acoperit doar perioada captivităţii, iar faraonul din timpul exodului ar fi fost de fapt fiul acestuia, Merneptah (1213-1203 î.e.n) .
Deci, din punct de vedere al contextului istoric, exodul a avut loc la un secol după Akhenaten (de numele căruia, repet, se leagă prima religie monoteistă din istorie), în perioadă în care imperiul egiptean se întindea peste Palestina şi ajungea pâna la Eufrat.

Referitor la episodul exodului, acesta nu este consemnat nicăieri, nici istoric, nici arheologic, chiar dacă potrivit Vechiului Testament un faraon (împreună cu întreaga sa armată) a sfârşit inecat în apele Mării Roşii.
Probabil această poveste este la fel de veridică, de adevărată, ca şi povestea lui Moise, inspirată se pare din cea a regelui akkadian Sargon (2270–2215 î.e.n) . [vezi postul lui Urban]
Vechiul Testament spune că Moise (nume de origine egipteană), a fost crescut şi educat în spiritul religie egiptene. Iar acest lucru se va observa în noua religie a poporului evreu. Spun noua religie deoarece reforma religioasă a lui Moise este mult mai complexă decât cea a lui Avraam .
Avraam a fost liderul spiritual, al unui trib nomad ce număra câteva zeci de persoane, în timp ce Moise, conform Bibliei, a condus destinele unui întreg popor, ce număra cateva sute de mii.
Dar iată câteva asemănăti între religia moizaică şi cea egipteană :

Cele 10 porunci, legile de conduită morală, atât în societate cât şi în faţa lui Dumnezeu.

7. Să nu iei în deşert Numele Domnului […]
8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
9. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
13. Să nu ucizi.
14. Să nu preacurveşti.
15. Să nu furi.
16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
(Exod 20 :7-16)

Mai mult de jumătate dintre ele le găsim în Capitolul 125 din Cartea Egipteană a morţilor. Aceasta cuprinde mai multe mărturisiri pe care sufletul celui decedat trebuie să le facă în faţa zeului Toth, judecătorul divin.

Nu l-am dispreţuit pe ,,Dumnezeu’’ (Zeu)…
Nu am ucis…
Nu am comis adulter…
Nu am furat…
Nu am pângărit femeia altui bărbat…
Nu l-am blestemat pe ,,Dumnezeu’’(Zeu)…
Nu am adus mărturii mincinoase…
(Cartea Egipteană a morţilor)

În Vechiul Testament, aceste legi, scrise de Dumnezeu pe două plăci din piatră, erau păstrate în Chivotul Legii, numit şi ,,aşternutul picioarelor lui Dumnezeu’’.
Despre incantaţiile sau mărturisirile, din Cartea Egipteană a morţilor, legendele spun că au fost scrise de însuşi Zeul Toth pe o piatră de alabastru, care a fost apoi aşezată la picioarele lui .

Chivotul Legii seamănă foarte mult cu cel egiptean. În religia egipteană acesta era purtat de preoţi în procesiuni religioase, deoarece se considera că în el erau păstrate relicvele sacre ale lu Osiris, Isis sau ale altor zei.
De asemenea el simboliza arca sau barca cu care sufletul faraonului părăsea această lume (trupul faraonilor era adus cu o barca pe Nil la locul unde urma să fie depus).

2.Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.
(Deuteronomul 4.2)

În cea mai veche carte de înţelepciune egipteană -,, Învăţătura lui Ptah-hotep’’ - care cuprinde porunci, sfaturi, învăţături, reguli de viaţă pentru supuşii faraonului, se găseşte următoarea frază :

Să nu scoaţi nici un cuvânt, să nu adaugi nimic, să nu înlocuieşti vreun cuvânt cu un altul .
(Învăţătura lui Ptah-hotep)

7. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.
(Deuteronomul 14.8 , Leviticul 11.7)

În Egiptul antic porcul era un animal typhonian, malefic, deoarece imaginea lui era asociată cu cea a zeului Seth.
În mitul lui Isis şi Osiris, Seth se transformă într-un porc negru şi îl mutilează pe Osiris, lăsându-l fără un ochi.
Într-un alt mit, se povesteşte că Seth, în timp ce urmărea un porc în timpul unei nopţi cu lună plină, a descoperit sarcofagul din lemn în care era trupul lui Osiris şi l-a sfâşiat.
Din această cauză în textele egiptene era interzisă rostirea numelui acestui animal sau reprezentarea sa sub orice formă (grohăitul lui era considerat drept o manifestare a urii).
Ca şi în Vechiul Testament porcul era asociat cu rezidurile, murdăria, iar din punct de vedere religios era un animal impur.

n Biblia originală, scrisă în vechea ebraică, Dumnezeu apare sub mai multe denumiri: Elohim, Yahveh, Adonai, El, Eloh, El-Eliom, El-Roi, El-Olam, El-Shaddai, Ereh Apaim, Sabaoth , etc.
Multe dintre acestea sunt caracteristici sau atribute ale lui Dumnezeu. El-Olam se traduce de exemplu ,,cel veşnic’’, El-Roi ,,cel care se arată în vedenii’’ El-Shaddai ,,atotputernicul , s.a.m.d.
Cele mai frecvente denumiri sunt ELOHIM, folosit de aproximativ 2 600 ori, şi YHWH folosit de aproximativ 6 800 de ori.

În timp ce ELOHIM este privit ca un ,,nume general'' al lui Dumnezeu,YHWH este considerat adevaratul nume sau ,,numele personal’’ al lui Dumnezeu, fiindu-i dezvăluit lui Moise.

13. Moise a zis lui Dumnezeu [Elohim]: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: , Dumnezeul [Elohim] părinţilor voştri m-a trimis la voi’; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?’ ce le voi răspunde?”
14. Dumnezeu [Elohim] a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt [YHWH].” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte ,,Eu sunt’’ [YHWH], m-a trimis la voi.” (Exodul 3)

După cum se observă, YHWH nu este un nume propriu-zis. El el este o rădăcină a verbului ebraic ,,a fi’’ şi a fost tradus ,,Cel ce este’’. Iar Iahve sau Iehova sunt doar două din posibilele pronunţii ale tetragramm-ului YHWH, deoarece în vechiul scris ebraic nu existau vocale. Pronunţia exactă nu este cunoscută.
În scrierile rabinice se spune că este interzisă pronunţarea lui de către profani (evreii dau o altă interpretare poruncii ,,să nu iei în deşert numele lui YHWH’’).
„Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele YHWH!” (Haftara -Amos 6.10)
De aceea evreii foloseau în rugăciunile lor numele de „Adonai” sau „Elohim”. Doar Marele Preot avea voie să îl rostească o dată pe an în Sfânta Sfintelor.

Să aruncăm acum o privire in ,,ograda egipteană’’.
Într-un mit al zeiţei Isis se spune că Zeul Soarelui avea un nume ascuns, pe care nu îl cunoştea nimeni. Toată puterea lui stătea în secretul acestui nume.
Dorind să dobândească putere lui RA pentru a-l reînvia pe Osiris, Isis recurge la un şiretlic Atfel, ea trimite un şarpe să îl muşte pe RA. Otrăvit, RA cere ajutorul celorlalţi zei. Iisis promite că îl va face bine cu condiţia să îi spună secretul numelui său. Din cauza durerii RA acceptă acest lucru.
Această poveste o regăsim în formulele sau ritualurile magice egiptene , unde preoţii o rugau pe Isis să folosească numele secret al lui RA, pentru ca vraja să aibă efect.