Civilizatia egipteana

Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și romanii care se minunau precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.
Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani ca și pe noi cei de azi ; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.


Arta

Arta Egiptului antic cuprinde pictura, sculptura și arhitectura dezvoltate de civilizația din valea Nilului din timpurile preistorice (c. 5.000 î.Hr.) până în momentul cuceririi romane (31 î.Hr.).
Egiptul antic a cunoscut continuitatea istorică cea mai durabila dintre toate civilizațiile mediteraneene ale antichității. Condiția geografică (regiune izolată datorită zonei deșerturilor și unificată prin intermediul Nilului), opacitatea față de influențele culturale exterioare, toate acestea au dat naștere unui stil artistic specific, caracterizat prin continuitate.

Arhitectura

Forturile de apărare, palatele, templele și casele particulare erau construite din piatră sau din cărămizi uscate la soare. Executarea construcțiilor era planificată de arhitecți. Nu se folosea mortar, de aceea pietrele trebuiau să se potrivească bine între ele. Cu toate acestea, marile construcții monumentale egiptene au supraviețuit mai multor milenii de istorie.
Exemple: Piramidele lui Keops, Kefren și Mikerinos (ansamblul de la Giseh), mastabalele din Abydos, Piramida romboidală de la Dahshur, templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templul funerar al lui Tutankamon din valea Regilor ș.a.

Piramidele

Piramidele sunt construcții monumentale, destinate faraonilor și familiilor lor, construite din blocuri enorme de piatră, la început neșlefuite, urmând ca mai târziu piramidele să fie construie din blocuri de piatră netezite. Reprezintă mormintele faraonilor, pe care aceștia și le ridicau încă din timpul vieții, atât pentru a-și demonstra forța și bogăția, dar și pentru a asigura legătura cu zeii protectori. Prima piramidă construită a fost cea în trepte a faraonului Djeser (Zoser) de la Saqqara (Sakkarah), apoi cea de formă romboidală, ajungându-se la forma de piramidă propriu-zisă.


Templele de cult

Temple de cult existau în toate orașele, fiecare astfel de templu fiind dedicat unui singur zeu (sau faraon). În interior se afla statuia zeului, care reprezenta locul de oficiere a ritualurilor de cult de către preoți.
Templele sunt construite în plan rectangular și compuse din mai multe spații. Intrarea era flancată de doi piloni în forma de trunchi de piramidă, care conțineau reprezentări statuare ale divinităților. La intrarea în curtea interioară se afla un obelisc, pe care, prin hieroglife, era înscrisă viața zeului respectiv. Această curte este singurul loc unde puteau pătrunde credincioșii; aici se aflau altare de rugăciune unde se puteau depune ofrande adresate zeilor.
Sala hipostilă a templului, conținea o mulțime de coloane uriașe, decorate cu picturi sau hieroglife. Sanctuarul era alcătuit din mai multe încăperi și coridoare secrete. În cea mai întunecoasă și îndepărtată încăpere se afla statuia zeului. Aceasta era scoasă din templu în timpul procesiunilor și sărbătorilor.
Templele de cult erau construcții monumentale, construite pe baza sistemului stâlp (coloană) - grindă. Vechii egipteni nu cunoșteau arcul sau bolta.
Coloana egipteană era foarte înaltă și construită din piatră. Avea nu numai un rol funcțional, acela de a susține construcția, dar și unul estetic. Coloana era viu colorată și inscripționată cu hieroglife. Uneori fusul coloanei imita tijele florale, iar capitelul imita floarea de lotus sau de palmier, sau capete de zeițe (Hathor, Isis).
Cele mai cunoscute temple sunt:
Templul din Luxor: aici a existat cel mai vechi oraș egiptean, Theba. Templul a fost ridicat în cinstea zeului Amon-Ra. Lucrările au fost începute de faraonul Amenhotep al III-lea și încheiate de Ramses al II-lea.
Templul din Karnak, dedicat aceleiași divinități și construit de Ramses al II-lea, are dimensiuni impresionante și este situat în incinta unui vast complex arhitectonic.


Templele funerare

Acestea erau construcții complexe, de mari dimensiuni, destinate faraonilor și membrilor familiei regale, care îndeplineau și funcția de templu de cult și pe cea de mormânt.
În secolul al XX-lea,s-au descoperit multe morminte ale faraonilor din Valea Regilor,dar nu s-a găsit mormântul lui Tutankamon.Un bogat englez,lordul Carnavon a continuat săpăturile până a găsit acest mormânt în care s-a descoperit un tezaur deosebit.Mai multe cazuri de moarte nelămurită,a celor ce au intrat în contact cu mormântul,publicate în ziarele din 1923,au îndreptătit pe oameni să creadă într-un blestem al faraonului.


Mormintele

Mormintele exprimă importanța pe care egiptenii o acordă vieții de după moarte. Acestea sunt locuințe pentru eternitate, care să le servească drept adăpost în viața veșnică. Dacă mormintele faraonilor erau piramidele, ceilalți oameni bogați își construiau mastabale. Acestea erau niște construcții rectangulare masive din cărămidă sau din piatră ridicată deasupra unui mormânt și care se compuneau din:
camera ofrandelor: aici se oficiau ritualurile de cult;
serdapul: aici se afla statuia defunctului.
Zona subterană era constituită din camere mortuare în care se aflau sarcofagele celor decedați și coridoare de acces. Pereții erau decorați cu picturi sau sculpturi reprezentând diverse activități din viața defunctului.




Pictura

Relieful care decorează pereții mormintelor, templelor sau coloanelor este înlocuit treptat de pictura murală. Se practică tehnica frescei, iar scenele sunt așezate în frize pe toată suprafața peretelui, de la sol la tavan. Tematica este foarte bogată, de la scene din viața cotidiană (petreceri, dansuri, întreceri sportive) până la ritualuri de cult sau de înmormântare.
Personajele sunt statice sau surprinse în diferite mișcări în funcție de acțiunea desfășurată. Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a personajelor (perspectivă etajată) pentru a sugera adâncimea. Linia neagră conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pete uniforme, fără nuanțări care să dea impresia de volum.
În perioada Regatului de Mijloc se observă apariția unor elemente simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, folosindu-se, pe lângă culorile primare, complementarele, contrastele de închis-deschis și griurile colorate. În perioada Regatului Nou, când fresca ocupă locul dominant în decorarea templelor, mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor care devin mai transparente, chiar nuanțate, ceea ce conferă o picturalitate nemaiîntâlnită până acum.
Exemple: Gâștele de la Meidum, Pisica la pândă, Muziciene și dansatoare, Frescele de la Beni-Hassan, Vânătoare în Deltă, Harfistul orb, Principesele pe plajă etc.


Sculptura

Sculptura se manifestă sub forma basoreliefului, altoreliefului și a statuilor. Canoanele impuse de religie și de cultul morților erau:
hieratismul: lipsa de expresivitate a chipurilor și reprezentarea statică a trupurilor. Personajele au bărbia ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți și privirea îndreptată la infinit. Acest calm, liniște și lipsă de expresivitate simbolizează detașarea personajelor de viața pământeană și așteptarea judecății zeilor care să le confere dreptul la nemurire după cântărirea faptelor bune și rele.
frontalismul: vederea din față, frontală, a personajelor, care sunt reprezentate simetric.
supradimensionarea: zeii și faraonii sunt redați supradimensionați față de celelalte personaje, pentru a se sublinia puterea și caracterul lor sacru.
Nu numai zeitățile, ci și faraonii aveau reprezentări statuare. Astfel de statui erau cât mai masive, monumentale, deoarece se considera că aduc viață veșnică faraonilor reprezentați și permit supușilor să îi vadă în formă fizică.
Printre capodoperele sculpturii egiptene se numără: marele Sfinx de la Gizeh (capul faraonului Kefren), statuia lui Kefren, prințul Rahotep și soția sa, scribul, statuile faraonului Ramses al II-lea, masca de aur a lui Tutankamon și cele patru statui gigantice (20 m) din fața templului de la Abu Simbel.




Medicina

Cunoștințele și experiența egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte avansate pentru acea perioadă. Ei efectuau intervenții chirurgicale, tratau fracturi și aveau cunoștințe farmaceutice. Dovezi din analiza mumiilor arată un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au rămas intacte și după complicate înlăturări de organe. În plus nivelul până la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante arată faptul că aceștia aveau cunoștințe incredibile de anatomie.


Faraonul

Faraonul a fost considerat de la începutl istoriei Egiptului ca un zeu,atât în viata cât si dupa moarte.Viata eterna îi este asigurata de drept.Recoltele tarii sunt adunate gratie puterii sale divine.El este cel mai bun,cel mai drept,atotstiutor si întotdeauna desavârsit în judecata sa si hotarârile pe care le ia.Faraonul este o imagine a perfectiunii întruchipate.Viata lui trebuie sa fie asemeni celei a unui fiu de zeu si zeu el însusi,persoana lui era obiectul uni cult special,lui i se cuvinea adoratia din partea tuturor,puterea lui de nomarh absolut deriva de drept din puterea lui divina.Zeul surprem i-a dat delegatia sa conduca tara,l-a proclamat stapân pamântesc atotputernic.Viata lui de fiecare zi se desfasoara dupa un ceremonial complex,asemanator celui rezervat în templu zeului - tamâieri,ablutiuni,fardare,îmbracare cu vesminte noi s.a.rituri care au un sens magic.

Cu ocazia ceremoniilor sau în reprezentarile statuare sau picturale faraonul poarta aceleasi însemne pe care le poarta si zeii:o coada de taur atârnata de vesmânt(semn al fortei fizice),o coroana dubla,combinând o boneta alba cu o mitra rosie(coloanele Egiptului de sus în jos),o barba falsa,un sceptru cu capul zeului Seth si un bici(semnele puterii divine)iar din coroana atârnându-i în mijlocul fruntii un cap de cobra,un uraeus,simbolul soarelui.O centura cu cartusul sau,un pectoral masiv de aur,o salba de aur sau de perle la gât,bratari la mâini si la glezne,completeaza tinuta de ceremonie.

Atributiile cele mai înalte ale faraonului se refera la sfera vietii religioase.El era seful suprem al cultului,în numele lui se aduc jertfe zeilor ,în fiecare zi si în toate templele,el prezideaza toate ceremoniile si ritualurile legate de viata agricola a tarii,el porunceste sa se construiasca si sa se restaureze templele,are prerogative de teolog suprem,are drepturi si puteri sa decreteze si sa formuleze dogme religioase.În al II-lea rând faraonul avea datoria sa-si apere tara contra dusmanilor.

Ca viata privata,faraonul avea-singurul în Egipt,alaturi de câtiva nobili,favoritii sai - privilegiul poligamiei.Dintre sotii,alegea (provizoriu)una pe care o declara regina oficiala.

pentru a se pastra puritatea sângelui lua pe una dintre surorile sale fiicele sale).În plus avea,bineînteles,si un harem bine aortat. (iar în epoca Regatului Nou-chiar pe una din

Mitologia

Mitologia egipteană este un ansamblu de credințe și mituri religioase care s-au răspândit pe teritoriul Egiptului Antic până la apariția creștinismului și a islamului. Răspândiți de-a lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii antici nu au avut timp de mulți ani o identitate națională, fiecare așezare având proprii zei și propriile practici religioase. Marile orașe Heliopolis, Theba, Memphis și Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în urma unor victorii militare, ele își impuneau zeii și celorlalte așezări omenești. Cu timpul însă, se uita că unii zei au fost preluați din altă parte.
Egiptenii antici venerau și unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în special ibisul), pisicile, leii, taurii și crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple, alături de zeii cerești și ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate și mumificate.

Zeii

Credințele timpurii se pot împărți în cinci grupuri distincte:
Eneada de la Heliopolis, a cărui zeu suprem era Atum - Ra
Ogdoada de la Hermopolis, unde zeul suprem era Ra
Triada Khnum-Satet-Anuket de la Elephantine, unde zeul suprem era Khnum
Triada Amon-Mut-Khonsu de la Teba, unde zeul suprem era Amon
Triada Ptah-Sekhmet-Nefertem de la Memphis, neobișnuită pentru că zeii nu erau înrudiți înainte ca triada să fie formată; unde zeul suprem era Ptah

În întreaga istorie a Egiptului Antic, credințele dominante ale oamenilor s-au contopit, s-au schimbat și s-au impus în funcție de puterea câștigată de liderii diferitelor grupuri. Acest proces a continuat chiar și după sfârșitul civilizației egiptene antice. Ca un exemplu, în timpul Noului Regat, zeii Ra și Amon s-au unit într-o singură divinitate, Amon-Ra. Această "contopire" într-o singură divinitate poartă numele de sincretism religios. Sincretismul trebuie să fie deosebit de grupările simple de zei, numite uneori și "familii", ca în cazul zeilor Amon, Mut și Khonsu (Teba), care nu s-au unit. Peste timp, zeitățile au luat parte în multipe relații sincretice, de exemplu, Ra s-a unit cu Heru pentru a deveni Ra-Heruakhety. Cu toate acestea, chiar dacă au luat parte la aceste relații sincretice divinitățile originale nu au fost complet absorbite în divinitatea combinată, deși individualitatea celor care o formează a fost cu mult redusă. Relațiile sincretice pot include și mai mult de doi zei. De exemplu, Ptah, Sokar și Wesir au devenit Ptah-Sokar-Wesir. Zeițele au urmat un model asemănător. De asemenea, important de știut este că uneori caracteristicile unei zeități sunt asociate cu cele ale altei zeități, fără să aibă loc un sincretism. De exemplu, asocierea zeiței Hethert cu Aset.

Un aspect interesant al mitologiei egiptene este că zeitățile joacă uneori roluri de-a dreptul antagonice. Ca exemplu, leoaica Sekhmet a fost trimisă de Ra ca să îi devoreze pe oamenii care s-au revoltat împotriva zeului, iar mai târziu a devenit o îndârjită protectoare a regatului și a vieții. Chiar mai complexe sunt rolurile jucate de Seth. Dacă îl judecăm după o perspectivă modernă, în special în legătură cu relațiile acestuia cu Wesir, Seth este o sursă a răului, un zeu diabolic. Această părere este greșită deoarece Seth juca în același timp și rolul de însoțitor și apărător al lui Ra împotriva lui Apep, șarpele gigantic din lumea subterană. Fără Seth, Ra, lipsit de apărare, nu ar mai putea să își facă zilnicul drum în barca sa solară, deci lumea ar fi lipsită de lumina soarelui




Agricultura

Baza economiei Egiptului era agricultura.Principalele cereale cultivate erau orzul si doua varietati de grâu.Pentru arat taranii foloseau un fel de sapaliga sau de casma de lemn,

eventual cu lama de piatra,sau de arama.Dupa semanat ,o turma de oi sau de porci era pusa sa strabata în lung si în lat aratura,astfel încât sa îngroape semintele cu picioarele lor.Secerisul care avea loc în luna aprilie sau mai era facut de catre grupuri de oameni care erau însotiti uneori si de muzica.Spicele erau taiate cu seceri de lemn,în care erau înfipte bucatele ascutite de silex,colti,dinti,dând taisului secerii aspectul de dinti de fierastrau.La aria de treierat,stratul de spice era îmbladit de catre vite vaci,boi sau asini.Paiele si pleava erau folosite amestecate cu lut la caramizi.Grauntele erau apoi vânturate si trecute prin ciur.
Dupa cereale al doilea loc ca importanta în economia Egiptului îl ocupa inul.Grauntele de in erau folosite în alimentatie precum si în medicina.

Începând cu mileniul al III-lea s-a dezvoltat în Egipt gradinaritul,pomicultura si viticul- tura.În gradinile permanente se cultivau sistematic bobul si lintea,fasolea,mazarea,ceapa si usturoiul,pepenii si dovlecii,dar mai ales laptuca.Dintre fructe-smochinele si curmalele,rodiile etc.Acestea fiind plantate pe pamanturile fertile din preajma Nilului.Singura locatie cu pamant fertil si posibilitate de acces la apa,pentru a uda pamanturile.

Fauna

Fauna Egiptului era foarte bogata.În Delta,si în regiunile apropiate erau elefanti,rinoceri,mistreti,cerbi,capre negre,mufloni,tauri si magari salbatici,antilope si gazele.În zonele de desert si în oaze-lei,pantere,gheparzi,râsi,hiene,sacali,girafe,struti iar în apele Nilului-crocodili si hipopotami.

Înca de la începutul muleniului al V-lea locuitorii vaii Nilului aveau pe lânga gospodaria lor câini,porci si capre,oi,boi si vaci.Abia numai la începutul sau,numai mijlocul,mileniului al III-lea se poate vorbi de o adevarata domesticire a animalelor.Astfel egiptenii nu au domesticit numai câinele,boul si oaia,asinul,porcul sau pisica,ci si antilopa,gazela,tapul salbatic si hiena(care era îngrasata si consumata).

Cresterea vitelor era raspândita mai mult în Delta.În restul tarii,terenul de pasunat trebuia redus la minimum,pentru a se lasa cât mai mult loc agriculturii.

Mestesugurile

Marea bogatie naturala a Egiptului erau carierele de piatra.Piatra de constructie sau pentru lucratul vaselor,statuilor si statuietelor-granit,bazalt,calcar,gresie,cuart rosu,apoi diorit,alabastru,onix,serpentina etc.

Pregatirea blocurilor de piatra necesare construirii marilor piramide a atins un nivel tehnic exceptional,si înca cu mijloace atât de rudimentare de lucru.Dupa despartirea lor din masiv,blocurile erau trase pe sanii sau pe rulouri de lemn,pâna la locul constructiei,unde erau fasonate si slefuite.Ridicarea lor la înaltime se facea pe rampe de pamânt batut,amenajate în acest scop si apoi înlaturate.

Taranii

În structura societatii Egiptului elementele de baza erau taranii,
Mestesugarii,negustorii si sclavii.Categoriile supra puse le constituiau scribii,preotii,militarii iar în vârful piramidei sociale se afla regele.

Ţaranul din Delta era cel mai putin supus corvezilor,obligatiilor de tot felul si abuzurilor administratiei decât cel din valea Nilului;avea o gospodarie mai înstarita,o alimentatie mai îndestulatoare.În mica lui gradina cultiva zarzavaturi si fructe,dar nu avea voie sa taie nici un pom,chiar din livada sa,fara aprobarea vizirului.

Tot pamântul Egiptului apartinea de drept faraonului.Acesta daruia suprafete mari templelor,membrilor familiei sale,sau-în beneficiu-functionarilor superiori ai statului,precum si ostasilor mai meritosi.Aceste pamânturi erau lucrate de sclavi,fie-mai cu seama-de tarani liberi.Ţaranii puteau sa detina si ei mici suprafete de teren propiu.Însa. faraonul avea dreptul sa confiste oricând un teren.

Conditia taranului egiptean si modul sau de viata au ramas aproape neschimbate de-a lungul secolelor si uneltele,si mijloacele sale de productie au ramas-cu mici si neînsemnificate modificari-aceleasi.În timpul liber taranul îsi lucra rudimentara îmbracaminte si încaltaminte,sau îsi confectiona rudimentarele unelte agricole.

Sclavii

Sclavia în Egipt se prezinta în forme particulare.Statutul social si juridic al sclavilor era diferit de cel din alte tari ale antichitatii.Nu erau total lipsiti de drepturi ca la romani.

Sclavii proveneau din rândul prizonierilor de razboi,sau erau cumparati de la negustori sirieni de sclavi,dar numerosi erau si tarani liberi care erau nevoiti sa se vânda singuri ca sclavi debitorilor când nu îsi puteau plati datoriile contractate.În contractul încheiat între taran si noul sau stapân era prevazut atât termenul de înrobire,cât si posibilitatea taranului de a se rascumpara.

Sclavii puteau fi vânduti,încredintati pentru un timp limitat,lasati mostenire-dar si eliberati,dupa ce stapânul lor semna în acest sens un act oficial.

Sclavii erau folositi la treburi domestice sau în ateliere mestesugaresti;mai putin în agricultura,unde era preferata munca salariata a taranului zilier.