Căutare
Ultimele subiecte
» Vaţa pe Pământ este de origine extraterestră! În trecut, Pământul s-a ciocnit cu o planetă.Scris de OpHaNiM 11/9/2016, 10:07
» XXX
Scris de OpHaNiM 6/7/2016, 00:01
» Ştiaţi că… asigurările au fost inventate de babilonieni acum 5.000 de ani?
Scris de OpHaNiM 8/7/2015, 23:52
» Fabulosul templu de aur de la Cuzco… Cine l-a construit? Cumva vechea civilizaţie inteligentă a Atlantidei?
Scris de OpHaNiM 8/7/2015, 23:49
» O gaură neagră “flămândă” se trezeşte după 26 de ani şi îşi devorează steaua-companion din apropiere!
Scris de OpHaNiM 7/7/2015, 00:52
Like
Civilization V: Gods & Kings Review
Site De Mistere Secrete Spiritualitate Paranormal Conspirații Stiință Cultură Religie :: ⇨ Subiecte Reciclate
Pagina 1 din 1
Civilization V: Gods & Kings Review
Seria Civilization este genul de joc care fie te atrage din primul minut şi chiar creează dependenţă, fie te lasă total rece şi te plictiseşte după 20 de ture. Evident, dacă faci parte din prima categorie, Gods & Kings, add-on-ul scos de Firaxis pentru Civilization V, asigură numeroase ore de distracţie pe ture. Evident, fiind doar un pachet adiţional, mare lucru nu se schimbă în gameplay în ansamblu, ci doar în ceea ce priveşte strategia de abordare a jocului în anumite situaţii.
Astfel, cele două elemente importante ale pachetului sunt reintroducerea religiei şi spionajul. Prima aduce în joc o resursă nouă, Faith, pe lângă aur, fericire şi cultură. Punctele de Faith se adună prin construirea de temple şi altare, ceea ce va permite alegerea unui panteon. Mai apoi va apărea şi posibilitatea fondării unei adevărate religii dintre cele 11 disponibile, fiecare religie având la dispoziţie un număr de caracteristici secundare, numite Beliefs.
O naţie poate avea maximum cinci Beliefs, unice odată alese (nicio altă religie nu le poate refolosi), fiecare cu bonusuri fie pentru resurse, teren sau structuri, fie pentru răspândirea mai eficientă a credinţei tale prin intermediul misionarilor şi a marilor profeţi. Evident, religia are o influenţă asupra vieţii din joc, exact ca în viaţa reală putând crea alianţe sau a le distruge. Presiunea poate fi destul de mare cel puţin în prima parte a jocului, astfel că e ideal să te ocupi de acest aspect cât mai repede şi la momentul potrivit să ai misionari gata să propovăduiască şi, la capătul celălalt, inchizitori care să împiedice răspândirea unei credinţe rivale în teritoriul tău.
Cel de-al doilea punct forte, spionajul, nu are din păcate atâta impact cât ar fi putut avea. Nu avem pe hartă spioni propriu-zişi, ca în Total War, de exemplu, ci doar un ecran din care se poate trimite un agent într-un oraş rival sau într-unul propriu pentru acţiuni de contra-spionaj. Astfel, un spion poate fura informaţii, tehnologie sau aranja alegerile şi organiza lovituri de stat pentru a aduce la putere o conducere mai prietenoasă. Totuşi, aceste acţiuni nu au în mod deosebit impact, aşa cum are religia care este luată în considerare când vine vorba de alegeri diplomatice. Spionii mai oferă din când în când informaţii despre cine ce pune la cale contra ta, dar detaliile nu sunt folositoare pentru a te pregăti eficient de atac.
Pe lângă aceste două elemente mari, Gods & Kings introduce şi nouă civilizaţii noi (Bizanţ, Cartagina, Etiopia, Olanda, Suedia, Spania, celţii, hunii, maiaşii), plus adăugiri în arborele tehnologic, la minuni, trupe şi clădiri, alături de o tonă de modificări pentru structurile şi unităţile deja existente. Un loc în care ar fi putut fi aduse îmbunătăţiri, AI-ul, a rămas însă aproape neschimbat - inteligenţa aritificială te atacă dacă nu întreţii o armată serioasă (chiar dacă tu ţii cu dinţii de o victorie culturală), iar la capătul opus te va curta de zor dacă eşti tehnologic superior, încercând sistematic să te facă să-ţi deschizi graniţele sau să accepţi ambasade care să colcăie de spioni furăcioşi.
Mai interesante sunt trei scenarii speciale - Fall of Rome, Into the Renaissance şi Empires of the Smokey Skies, realizate cu condiţii speciale de victorie şi modificări majore pentru trupe, clădiri şi arborele tehnologic. Cel puţin Empires of the Smokey Skies este o demonstraţie clară că seria Civilization poate mult mai mult pe baza aceluiaşi gameplay, doar producătorii să fie dispuşi să-şi lase imaginaţia să zboare.
OpHaNiM- Mesaje : 560
Reputatie : 7132
Subiecte similare
» Diablo 3 Review
» Borderlands 2 Review
» Batman: Arkham City Review
» L.A. Noire: The Complete Edition Review
» Ghost Recon: Future Soldier Review
» Borderlands 2 Review
» Batman: Arkham City Review
» L.A. Noire: The Complete Edition Review
» Ghost Recon: Future Soldier Review
Site De Mistere Secrete Spiritualitate Paranormal Conspirații Stiință Cultură Religie :: ⇨ Subiecte Reciclate
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum