Iadul e un loc extrem de rece, în care sufletele îngheaţă. Noi trăim în iad, în acest Univers iluzor

Scris de **OpHaNiM** 17/10/2013, 04:27

Într-un articol scris acum aproape 2 ani (Dar dacă noi suntem, de fapt, diavoli şi suntem condamnaţi să trăim în acest iad, numit Pământ?) aveam această idee fantastică (aproape): dacă iadul se află aici pe Pământ şi noi nu suntem oameni, ci diavoli? Citez din acel articol:

“Pământul este un iad lipsit de dumnezeire, iar noi suntem demonii a căror suflete au fost prinse în el (…) Trupurile noastre reprezintă închisoarea sufletelor noastre, şi prin trup suferim şi simţim durere (…) Sufletele noastre au fost condamnate, iar noi suntem de fapt demonii care suntem prinşi în iadul pe care-l numim Pământ, iar orice evadare de aici este o iluzie, căci nici măcar sinuciderea nu ne va scăpa. Nici moartea nu ne va elibera. Pentru că, dacă există reîncarnarea, atunci ne vom naşte din nou şi din nou, iar suferinţa de aici va fi pentru eternitate. Suntem, pur şi simplu, prinşi pe acest Pământ, o închisoare malefică perfectă, neavând nicio posibilitate de a fugi sau a ne ascunde…”

Un punct de vedere pesimist, dar haideţi să-l aprofundăm puţin cu alte argumente. Înainte de a apărea planul fizic, exista ceea ce numim acum “tărâm spiritual”. Acesta era infinit şi etern, fără început şi fără sfârşit. Era un loc aflat în conexiune cu Adevărul. Lumina lui Dumnezeu se afla acolo. La un moment dat, “mândria” s-a manifestat, iar rădăcinile răului au început să crească. Ceva s-a separat de planul spiritual şi un nou loc s-a format: planul fizic. El era inversul celui spiritual: un loc lipsit de substanţă, deconectat de Lumina lui Dumnezeu şi plin de iluzii.

Să ne aducem puţin aminte de “Infernul” lui Dante; era un loc extrem de rece, acolo unde Lumina lui Dumnezeu nu ajungea, iar sufletele erau îngheţate în întuneric. Universul nostru e doar foarte puţin diferit. Pe Pământ, avem într-adevăr lumină artificială, dar aceasta doar imită lumina, care se afla odată peste tot. Noaptea, când ne uităm la cer, observăm doar nişte puncte luminoase în întreg Universul, care reprezintă stelele şi galaxiile, separate unele de celelalte la distanţe incredibil de mari. Dacă nu ne aflăm foarte aproape de o stea, în Univers e extrem de întuneric şi extrem de rece şi, oriunde ne ducem, totul e complet gol, având iluzia substanţei. Iar sub noi, în pământ, e la fel de întuneric…