Site De Mistere Secrete Spiritualitate Paranormal Conspirații Stiință Cultură Religie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Like

Din secretele ingerilor: care este adevarata lor natura?

In jos

 Din secretele ingerilor: care este adevarata lor natura? Empty Din secretele ingerilor: care este adevarata lor natura?

Mesaj Scris de OpHaNiM 14/6/2014, 07:45

 Din secretele ingerilor: care este adevarata lor natura? Ingeri-555

Scriptura nu spune nimic despre natura ingerilor; ne vorbeste despre functiile lor, iar noi ii cunoastem in calitatea lor de mesageri, de gardieni si liturgi. Dupa parerea sfintilor (mai ales Clement al Alexandriei, Origene, Dionisie), ingerii personifica “exousiai”, puterile ceresti si sunt asezati de catre Dumnezeu pe langa natiuni ca genii si ghizi ai lor; de asemenea, ingerul pazitor, unic si personal pentru fiecare om, poarta gandirea lui Dumnezeu asupra acestui om, imaginea proiectata a sfinteniei sale, el fiind astfel in mod intim inrudit cu cel a carui paza ii este incredintata. Ingerii iau parte in mod activ la existenta istorica a lumii; ei duc – sub directia arhanghelului Mihail – o lupta contra demonilor, puteri ale neantului si imitatii ale ingerilor, protejeaza ordinea cosmica.

Dupa moarte, ingerul primeste sufletul la iesirea sa din corp. Potrivit sfantului Vasile, ingerii judecatii “cantaresc” sufletele. Asistenti ai intregii activitati divine, ei sunt prezenti in mod particular la martirat. Origene insista in mod formal asupra functiei lor liturgice: ingerii inconjoara Trinitatea si celebreaza impreuna cu Hristos liturghia divina.
“Scara lui Iacob” ii prezinta ca mesageri ai lui Dumnezeu. Ei sunt ca si “atasati” cuvantului si vointei lui Dumnezeu si le personifica. Atunci cand Dumnezeu se decide sa vindece, vointa Sa ia figura ingerului Rafael. De fiecare data cand apare un inger este pentru a transmite si a implini o vointa a lui Dumnezeu. Daca o fiinta umana este libera si creatoare pentru ca poate alege si poate actiona, un inger se identifica total cu functia sa. Ingerii anticipeaza “cerul” pentru ca ei exista si actioneaza intr-un sens care merge de la Dumnezeu inspre oameni. Pastrandu-si intreaga puterea sa de revelatie directa, Dumnezeu se manifesta totusi cel mai adesea prin intermediul ingerilor care sunt ca si purtatori ai energiilor sale, ai luminii si revelatiei Sale. Si aceasta in asa masura incat cei trei ingeri care i-au aparut lui Avraam in campiile lui Mamre sunt considerati drept figuri ale celor trei Persoane divine, icoana a Trinitatii. Ingerul este o legatura teofanica, o manifestare vie a lui Dumnezeu; in el este depus Numele lui Dumnezeu si, odata cu Numele, si Prezenta Sa.

In mod traditional, viata monastica este comparata cu viata ingerilor. Un calugar sfant este numit “inger pamantesc si om ceresc”. Viata spirituala a oamenilor se inrudeste cu activitatea de rugaciune si de contemplatie a ingerilor, “a doua lumina”. Cultul lor se formeaza in jurul functiei lor liturgice de mijlocire si de aceea Biserica isi adreseaza rugaciunile ingerilor. In celebra compozitie iconografica Deisis, ingerii sunt asociati in mod organic Bisericii orante, Bisericii in rugaciune. Imnul cantat in timpul “marii intrari” indeamna oamenii sa devina icoane ale ingerilor in atitudinea lor de adoratie. Potrivit sfantului Vasile, Duhul Sfant este Duhul comuniunii, iar ingerii sunt in mod particular servitorii sai atunci cand indruma oamenii spre comuniunea sfintilor in dragostea pentru Hristos.
avatar
OpHaNiM


Mesaje : 560
Reputatie : 6953

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum